Remember to live

Hmm, ieri dimineata, in drum spre servici, m-am asezat pret de cateva minute pe o banca din parc..In spatele meu susura apa unei fantani, in fata mea bobocii inghetati de frig se chinuiau sa atinga raza inca friguroasa a diminetii...
Stand asa am inceput sa ma gandesc: oare de ce noi oamenii uitam mereu sa traim? Unde am lasat viata noastra si de ce?
......................
Cred ca din cauza frigului de dimineata gandurile mele brusc mi-au inghetat, pentru ca dupa cateva clipe mi-am mutat atentia spre grijile cotidiene si am zburat spre servici...
...La pranz, mult soare...
Am luat-o usor in directia "spre casa" si cum drumul meu traverseaza parcul, am hotarat sa nu ma abat de la traseu...Eram curioasa sa vad trandafirii de dimineata..
Aveam castile pe urechi si in timp ce mergeam eu in pasi repezi spre parc, m-am trezit ca lumea se uita atent la mine, trecatorii intorceau capul...Dupa ceva vreme constat si eu cu surprindere ca inaintam prin multime cu voce tare..cantam!
Am izbucnit in ras de una singura, cred ca altii ziceau ca oi fii nebuna, eu insa ma simteam bine..nu conta prea mult..
Priveam in jur, ziua in amiaza mare altadata parcul plin, acum aproape gol. Am profitat de liniste si m-am cocotat pe o banca langa fantana din parc...
Era asa de frumos..apa in spatele meu stralucea in bataia soarelui si susurul ei parca te indemna cu gandul la malul marii..
Mi-am desfacut parul si am lasat vantul sa-mi ravaseasca buclele...
Soarele imi batea in fata cu razele lui binefacatoare si parca imi incalzea sufletul, spulberand tot ce exista gand rau in interiorul lui...Adierea fina aducea miros de frunze, de toamna, de aramiu si galben....adiere de rugina si moarte si totusi adiere de viata intensa...
In jurul meu pasarelele zburau de colo colo, culegand de pe jos tot ce era bun de ciugulit si strangeau tot, parca pregatite sa le strice masa vreun copilas pornit sa imprastie aripile lor spre inaltul cerului.
Pui de oameni gangareau cativa metri mai incolo, mergand cu pasi de ratoi prin iarba aproape trecuta in nefiinta...
Era aproape liniste...Daca inchideai ochii puteai sa auzi trandafirii care, dimineata amortiti, acum isi desfatau petalele in bataia razelor de soare...
Puteai sa simti cum toata natura absoarbe cu ultimele puteri energia necesara pentru a rezista frigului ce va urma peste noapte, pentru a mai bucura cateva zile pe cei din jur cu minunile ei, inainte sa se astearna covorul alb al iernii...
Ridic capul de pe genunchi..deschid ochii...in jur fosneau frunzele, zburau pasarelele, vantul suiera linistit prin parul meu, apa clipocea cristalin..totul traia si totusi..
...
...Si totusi, oare cum se poate ca viata pretioasa din jur sa fie totusi umbrita de un suflet? Oare moare aceasta cu fiecare clipa care trece? Oare mai putem simti ce e frumos in jurul nostru?
Oare de ce noi oamenii uitam sa traim? Unde am lasat viata noastra si pentru ce?..........
Pentru un suflet in amurg de toamna?....